Așa cum povesteam la începutul acestui capitol, fiecare colier pe care l-am creat are o poveste specială, fiindu-mi drag dintr-un motiv sau altul. Tocmai de aceea mi-a fost greu să aleg poveștile prezente în paginile cărții mele – cum poți alege între atât de multe creații care îți sunt atât de dragi?

Când am ajuns la colierul Alberta însă, lucrurile au fost destul de ușoare, pentru că nu am avut niciun moment de ezitare în ceea ce privește includerea lui în această selecție.

Colierul Alberta îmi amintește de unul dintre primele târguri la care am participat, Fashion (F)estival, de atmosfera de acolo, de tot ceea ce festivalul a însemnat pentru mine și mai ales de prezentatoarea TV Alberta Forgiarini, care a fost încântată să îl poarte în timpul reportajului având ca subiect târgul.

Colierul cu pietricele turcoaz s-a potrivit de minune cu ținuta Albertei din acea zi (purta o rochie cu o combinație de culori aproape identică), lucru care m-a bucurat foarte mult. Ceea ce e interesant la acest colier este faptul că intenția mea inițială a fost aceea de a crea o pereche de cercei, însă am realizat pe măsură ce înaintam că lucram de fapt la un foarte frumos colier.


Mai multe despre Colierul Alberta



O simplă vizită la un târg handmade m-a făcut să descopăr că unele bijuterii sunt adevărată artă. Aveam de transmis în direct de acolo şi am încercat să găsesc ceva deosebit. Imediat mi-a atras privirea un colier care nu semăna cu nimic din ceea ce mai văzusem vreodată în magazine. Am aflat cu surprindere că bijuteria inedită pornise de la...un simplu şnur.


Un colier care, iată, urma să fie purtat de una dintre prezentatoarele mele preferate de televiziune! Chiar în seara emisiunii primeam telefoane de felicitare de la prieteni care îmi recunoscuseră stilul și creația la televizor: nu pot spune decât că a fost un moment copleșitor. Pentru că i s-a potrivit atât de bine, am ales să îi dăruiesc Albertei acest colier, și nu mică mi-a fost bucuria când am văzut că a ales să îl poarte și ulterior târgului, în timpul unul jurnal TV.


Aşa am decoperit tehnica soutache, despre care am învăţat că presupune multă migală şi inspiraţie. Întâmplarea a făcut ca acel colier să se potrivească perfect cu ţinuta pe care o aveam, parcă mă aştepta pe mine. Pentru că era puţin mare, Mariana a lucrat ulterior unul special pentru mine, pe care mi l-a oferit cadou. Un colier cu șnur soutache albastru și bleu asortat cu pietre turquaz și howlit. Îi mulţumesc pentru că datorită bijuteriei unicat, o haină simplă s-a transformat într-o ţinută elegantă şi deosebită.



Bijuterii pentru femeile cu stil rafinat!

Ajut femeile cu stil rafinat, să își etaleze gustul estetic și personalitatea, cu ajutorul bijuteriilor realizate în tehnica soutache, concepute să încânte și să copleșească prin bogăția de detalii și forme spectaculoase.