Meniu
Coș de Cumpărături

Versatil Soutache Set

Cu Versatile Soutache Set am participat anul trecut la Brooch Set Contest, un concurs organizat de Loja Pasionaților de Mărgele unde, spre bucuria mea, m-am clasat pe locul I în preferințele juriului, la categoria avansați. 

Broșa este elementul principal al setului (totul a pornit de la participarea la un concurs de broșe), pe care am realizat-o într-o combinație de soutache și murano. 

Am realizat apoi cerceii, care am vrut să o completeze în mod armonios, păstrând proporțiile și tema centrală, dar și colierul, pe care nu l-am dorit impunător, pentru a menține broșa în centrul atenției. 

Au urmat și alte accesorii: o brățară ce poate fi folosită ca și colier la baza gâtului, plus câteva mici accesorii care pot fi aplicate pe reverul cămășii sau pe o geantă sau vestă, sau chiar cusute ca ornament. 

Totul în funcție de dorința și imaginația celei ce urmează să poarte fiecare bijuterie în parte.

De aici ideea de bază, de versatilitate, care a dat denumirea setului: am realizat o capsulă de accesorii ce poate fi adaptată oricărei garderobe, în orice sezon.

Ea este potrivită atât unei ținute office, dându-i o notă de eleganță și aducându-i o pată de culoare de care orice ținută modernă are nevoie, cât și uneia de cocktail sau uneia de seară, desigur în combinație cu o ținută potrivită.

Evident, în funcție de ținută și ocazie este potrivit să porți unul sau mai multe dintre accesoriile setului – la o ținută de zi, de exemplu, vei alege un singur accesoriu, în timp ce la o ținută de seară poți merge pe combinația cercei/colier sau broșă, brățară și cercei.

Materialele utilizate la realizarea acestor accesorii au fost: şnur soutache de 3mm bleumarin şi turcoaz, mărgele din sticla de murano, mărgele cubice de sticlă metalizate, mărgele de nisip turcoaz argintate pe interior, mărgele transparente argintate pe interior, piele și accesorii metalice pentru finisajul pieselor componente.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

La comenzi peste 400 de lei, transportul este GRATUIT.

PLATA CU NUMERAR LA LIVRARE = RAMBURS. Plata comenzii se face cu numerar, in momentul primirii produselor, direct la agentul firmei de curierat, care va emite si chitanta aferenta incasarii.

PLATA CU CARD ONLINE:

Se pot efectua plăți online cu cardul (personal sau al firmei).

Cardurile acceptate sunt cele emise sub siglele VISA (Classic și Electron) și MASTERCARD.

Pentru finalizarea oricărei tranzacții trebuie furnizat:

                 - codul cardului (toate cifrele de pe fața cardului, fără spații);

                 - data de expirare;

                 - ultimele trei cifre de pe spatele cardului inscripționate pe banda cu semnătura dumneavoastră.

Tranzacțiile se fac în lei, la cursul de schimb al băncii dvs. indiferent de valuta pe care o aveți în cont.

Noi nu solicităm și/sau stocăm nici un fel de detalii referitoare la cardul dumneavoastră.

Procesarea datelor de card se face prin serverele procesatorului de plata.

Cum se face livrarea produselor:

Livrarea comenzii la adresa indicata de dvs. si este asigurata de compania de curierat Fan Courier, care va livreaza comanda în decursul a 7-10 zile din momentul confirmarii comenzii, daca aceasta a fost plasata pana in ora 12:00 de luni pana vineri. In cazul in care comanda a fost facuta dupa ora 12:00, sambata sau duminica ne angajam sa trimitem comanda in prima zi lucratoare.

Exista totusi posibilitatea, destul de rar, sa nu reusesc sa iti trimit produsul in termenul stabilit daca nu il am in stoc. Vei fi instiintat si ti se va oferi un produs ca alternativa sau un termen aproximativ de livrare, in functie de urgenta ta

In cazul aparitiei unor intarzieri, vei fi instiintat prin email.

Produsele sunt livrate la adresa specificata de tine ca adresa de livrare in momentul plasarii comenzii.

Cookies
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Prin continuarea utilizarii acestui website sunteti de acord cu Politica de Confidentialitate, dar puteti renunta, daca doriti.